Statul care nu mai vrea să adere la UE. Motivul acestei hotărâri

Statul care nu mai vrea să adere la UE. Motivul acestei hotărâri
Publicat: 26/08/2013, 18:05
Actualizat: 03/09/2019, 14:19

Oficialii din Islanda vor să renunțe la cererea de aderare la Uniunea Europeană (UE). Ministrul de Externe al acestei țări are deja în vedere desființarea comisiei responsabile de transformarea Islandei într-o țară membră a uniunii, acțiune care semnalează abandonarea negocierilor, informează breakingnews.ie.

Astfel, peste 30 de persoane din cadrul acestui minister își vor pierde locurile de muncă în urma modificării priorităților noului guvern, conform Iceland View.

Ministrul islandez de Externe a declarat recent că a obținut opinia consilierilor lui în legătură cu această problemă și că guvernul de la Reykjavík nu este obligat să adere la UE ca urmare a votului parlamentar din anul 2009 prin care s-a hotărât începerea negocierilor în acest sens.

În acel an, pe data de 16 iulie, Islanda și-a înmânat cererea de aderare la UE. Discuțiile au început însă un an mai târziu, iar procesul de aderare a fost mai îndelungat decât al oricărui alt stat care a vrut să devină, de-a lungul timpului, membru al uniunii.

Decizia vine după ce la mijlocul lunii trecute președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, i-a cerut premierului islandez ca țara sa să decidă „fără întârziere” dacă va continua negocierile sau dacă va abandona planurile de aderare, conform euactiv.

Hotărârea vine, de asemenea, în urma alegerilor de la finalul lunii aprilie în care partidul pro-european al Social Democraților a suferit cea mai mare înfrângere din anul 1944. În urma alegerilor, Sigmundur Gunnlaugsson a fost ales liderul guvernului islandez, devenind astfel la vârsta de 38 de ani cel mai tânăr politician european care a obținut până acum funcția de premier.

Gunnlaugsson este și liderul Partidului Progresiv, ai cărui membri se opun aderării statului la UE.

În prezent, uniunea este alcătuită din 28 de state, mai exact Belgia, Italia, România, Bulgaria, Letonia, Suedia, Danemarca, Lituania, Slovacia, Germania, Luxemburg, Slovenia, Estonia, Malta, Spania, Finlanda, Olanda, Cehia, Franța, Austria, Ungaria, Grecia, Polonia, Regatul Unit, Irlanda, Portugalia, Cipru și Croația.

România a aderat la UE pe data de 1 ianuarie 2007, alături de Bulgaria.

Alți candidați la UE sunt Macedonia, Muntenegru, Serbia și Turcia.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Un bărbat a îngropat 5 cufere cu comori de peste 2 milioane de dolari și...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme...
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Cezar Ouatu, reacție după moartea lui Gabriel Cotabiță: "Unul din momentele care-mi vor rămâne bine...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am...